Cine sunt eu ?

Sunt aşa zile în care nu mă mai simt eu. Sunt doar un morman de carne şi oase puse la un loc.Astăzi sunt nicicum, niciunde, rătăcesc undeva atârnând de o aţă la capătul lumii. Sunt doar o magazie de amintiri, gânduri şi întrebări cărora încerc să le dau un rost până când, sleită de puteri, cu genunchii zdrobiţi la pământ, le închid mute adânc în mine. Şi nu mai simt nimic. Sunt aşa zile când eu nu mai sunt.Dacă mi-ar bate azi cineva la uşa sufletului, i-aş zice să plece, că nu mă mai aflu acolo. Astăzi eu nu mai sunt eu nici aici, nici acolo, nici dincolo, nicăieri. M-am pierdut. Poate o să treci pe lângă mine pe stradă şi n-o să mă recunoşti. Nici eu nu mai ştiu cine sunt. Pentru că am fost eu şi a durut mai tare ca oricand. Şi mi-am dorit să fiu altcumva, să amputez părţi din mine, să cos altele la loc. M-am mulat mereu după oamenii de lângă mine, am fost cel mai crud agresor al propriei mele inimi. I-am impus să tacă, când să bată, cât de tare, cât de repede, i-am ajustat mereu ticăielile după oamenii care mi-au fost alături. Nu e de mirare că azi nu mai ştiu cine sunt. Îmi mai amintesc de mine doar în zilele în care nu mai simt nimic, când îmi sunt goale sufletul şi mintea şi sunt absentă a propriei mele vieţi. Am fost mulţi oameni până acum, dar astăzi sunt nimeni. Nu ştiu câte persoane trebuie să mai fiu până când o să ajung să fiu eu şi câte măşti o să mai port în faţa lumii; de câte ori o să mă autonulez şi o să reneg părţi din ceea ce sunt şi când o să fac şi eu în final cunoştinţă cu mine. Sigur azi nu, azi eu nu sunt aici. Şi nici mâine, pentru că mâine o să fiu iar altcineva. Şi-o să accept să fiu oricine, sperând că într-o zi voi fi eu..